ImproȘtim aniversează 10 ani de teatru de improvizație la Satu Mare

Trupa ImproȘtim a Teatrului de Nord marchează un deceniu de activitate printr-un spectacol aniversar care va avea loc duminică, 23 noiembrie, de la ora 19:00. Publicul sătmărean este invitat să celebreze 10 ani de improvizație, umor spontan și momente memorabile create pe loc.

Primul spectacol improvizat din Satu Mare a avut loc pe 14 octombrie 2015. De atunci, ImproȘtim a susținut peste 65 de reprezentații, atât pentru publicul larg, cât și în cadrul proiectului educațional IM’PROGRAMA, prin care elevii au descoperit literatura școlară prin joc și imaginație. Trupa a participat la Festivalul Național de Improvizație !MPRO și a câștigat premiul cel mare la Impro Comedy Fest Oradea 2020.

De-a lungul anilor, în trupă au improvizat numeroși artiști, iar în prezent ImproȘtim activează în formula: Ioana Cheregi, Vlad Mureșan, Andrei Stan, Sergiu Tăbăcaru și Andrei Gîjulete, coordonați de fondatorul trupei, Andrei Stan.

Teatrul de improvizație propus de ImproȘtim este 100% spontan, bazat pe jocuri coordonate de moderator și pe sugestiile publicului, ceea ce transformă fiecare reprezentație într-un moment unic și irepetabil.

Spectacolul aniversar va aduce surprize speciale, printre care participarea invitaților Alin Stanciu și Eugen Neag de la Impro Patzan Oradea, precum și revenirea lui Vlad Giurge ca improvizator muzical.

Biletele sunt disponibile la Agenția Teatrală (str. Horea nr. 6) și online la: teatruldenord.biletmaster.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.