
Asociația „Sfântul Acoperământ al Maicii Domnului” din Satu Mare dă startul a două campanii caritabile dedicate familiilor defavorizate și copiilor care au nevoie de sprijin în pragul iernii și al sărbătorilor. Prin proiectele „Coșul Bunătății” și „Gecuțele lui Moș Nicolae”, organizația îndeamnă comunitatea să contribuie la oferirea unor sărbători mai calde și mai luminoase pentru cei mai puțin norocoși.
„Coșul Bunătății” – Bucuria Crăciunului pentru 180 de familii
În cadrul campaniei „Coșul Bunătății”, asociația colectează alimente neperisabile precum zahăr, făină, ulei, fasole, orez, conserve sau dulciuri, cu scopul de a pregăti pachete pentru 180 de familii aflate sub ocrotirea organizației. Acțiunea urmărește ca fiecare familie vulnerabilă să se bucure de o masă mai bogată de Sfintele Sărbători de Crăciun.
Donațiile pot fi aduse la Centrul de zi „Sfânta Tatiana”, situat pe Aleea Trotușului nr. 1A, în Satu Mare, de luni până vineri, între orele 10:00–18:00. Cei care preferă să sprijine financiar au la dispoziție conturile bancare ale asociației, disponibile în lei și euro prin Cec Bank.
„Gecuțele lui Moș Nicolae” – ediția a VI-a, pentru 150 de copii
Totodată, între 1 și 30 noiembrie 2025, asociația desfășoară campania „Gecuțele lui Moș Nicolae”, ajunsă la ediția a VI-a, prin care își propune să ofere câte o geacă de iarnă, o căciulă, un fular și o pereche de mănuși unui număr de 150 de copii. Cei care doresc să doneze articolele vestimentare sunt rugați să contacteze asociația la numărul 0740 799 622 pentru a afla vârstele copiilor și mărimile necesare.
Pachetele vor fi dăruite copiilor de sărbătoarea Sfântului Nicolae, continuând tradiția prin care Moșul aduce căldură și speranță în sufletele celor mici. Donațiile pot fi aduse zilnic, între orele 10:00 și 18:00, la Centrul de zi „Sfânta Tatiana”.
Reprezentanții Asociației „Sfântul Acoperământ al Maicii Domnului” transmit un apel către întreaga comunitate sătmăreană: orice gest de sprijin poate schimba iarna cuiva în bine. „Vă mulțumim pentru generozitate și pentru că alegeți să fiți alături de noi în aceste campanii ce aduc lumină în viețile celor care au nevoie”, transmit organizatorii.