Performanță remarcabilă pentru scrima sătmăreană: spadasinul Adrian Dabija, legitimat la CSM Olimpia Satu Mare, a cucerit pentru al doilea an consecutiv Trofeul Alfredo Bachelli, desfășurat sâmbătă la Craiova.
Competiția internațională, organizată de LPS și CSU Craiova, a reunit 65 de sportivi din elita spadei masculine seniori. Pregătit de antrenorii Csiszár Ferenc, Nagy Lehel, Adrian Szilágyi și Adrian Pop, Dabija a avut un parcurs impecabil: cinci victorii în grupele preliminare și drum perfect până în finală, unde l-a învins categoric cu 15–4 pe Horia Mladin (CSA Steaua București).
CSM Olimpia confirmă dominația la Craiova: în 2024 trofeul a fost câștigat tot de Dabija, iar în 2023 a revenit lui Alex Oroianu, cu Dabija pe locul secund.
O nouă confirmare a valorii școlii de scrimă sătmărene pe plan național și internațional.
