
Duminică, 2 noiembrie 2025, de la ora 17.00, Castelul Károlyi din municipiul Carei va găzdui vernisajul expoziției de fotografie „Point of Views” (Puncte de vedere), unul dintre cele mai importante evenimente organizate în acest an de Fotoclubul „Vasile Vénig László”.
Expoziția reunește lucrări realizate pe parcursul anului 2025 de o serie de artiști fotografi: Bikfalvi Zsolt, Csomai Dávid, Georgescu Dragoș, Hágó Attila Nándor, Simay Zsolt, Kinda Botond, Szeremi Julia, Vágányik Marius, Tamás Norbert, Poósz Alex, Kovács Szabolcs, Rádi Bálint, Budaházi Tamás, Băbțan Daniel, Kaltenbacher János, Marin Șomotiuc, Ștefănuți Adrian, Vida István, Herman Kinga, Marián Timea, Crina Prodan, Antal István și Simona Neumann.
Publicul este invitat să descopere diversitatea de stiluri, perspective și teme propuse de artiști în cadrul acestei expoziții, care va fi deschisă vizitatorilor în perioada 2 – 14 noiembrie 2025, conform programului Muzeului Municipal Carei.
Evenimentul este organizat de Fotoclubul „Vasile Vénig László” cu sprijinul Fundației Centrul de Promovare a Turismului Cultural „Gróf Károlyi”. Organizatorii îi așteaptă cu drag pe toți iubitorii de artă fotografică să participe la această întâlnire vizuală de excepție.