CSM Olimpia Satu Mare revine pe teren propriu într-un duel de foc cu CSA Steaua București

CSM Olimpia Satu Mare revine pe teren propriu într-un duel de foc cu CSA Steaua București

SATU MARE – Sâmbătă, 25 octombrie 2025, de la ora 11:00, pe Stadionul Olimpia-Daniel Prodan, CSM Olimpia Satu Mare va primi vizita uneia dintre cele mai redutabile echipe ale Ligii 2 Casa Pariurilor: CSA Steaua București. Meciul marchează revenirea pe banca tehnică a antrenorului secund Alexandru Botoș (Piri), care preia din nou responsabilitatea pregătirii echipei după plecarea lui Bogdan Lobonț. Acesta a condus formația sătmăreană în ultimele șase etape, iar rezilierea contractului a fost realizată pe cale amiabilă la începutul săptămânii. Revenirea lui Botoș Piri vine la aproape două luni de la despărțirea de club, survenită după înfrângerea cu 2–4 în fața celor de la Chindia Târgoviște, pe teren propriu. Acum, „galben-albaștrii” au în față o provocare majoră: CSA Steaua este o echipă cu pretenții, aflată constant în topul clasamentului. Formația pregătită de Daniel Oprița are un parcurs solid în acest sezon: 6 victorii, 2 remize și doar 2 înfrângeri, ocupând locul 5 în clasament, la doar 6 puncte de liderul Corvinul Hunedoara. Singurele înfrângeri ale Stelei au fost în deplasările de la Oradea și Târgoviște. În contrast, CSM Olimpia se confruntă cu o perioadă dificilă: după 10 etape, echipa are o singură victorie și o remiză, fiind pe ultima poziție a clasamentului. Cu toate acestea, conducerea clubului și stafful tehnic sunt hotărâți să redreseze situația și să readucă echipa pe linia de plutire.
„Este o onoare pentru mine să primesc din nou încrederea conducerii clubului. Știu că este o perioadă dificilă, dar cred că prin muncă, disciplină și atitudine pozitivă putem schimba cursul sezonului. Aștept de la jucători dăruire totală, iar sprijinul suporterilor va fi esențial. Vă așteptăm cu drag sâmbătă la meciul împotriva Stelei”, a declarat Botoș Piri.
Partida va avea și o încărcătură simbolică: Iosif Vigu, fost internațional român și jucător emblematic al ambelor echipe, va da lovitura de începere. De asemenea, actualul antrenor principal al Olimpiei, Ritli Zoltán, a evoluat în cariera sa atât pentru Olimpia, cât și pentru Steaua București.

Detalii meci – Liga 2, Etapa a 11-a

  • Data: Sâmbătă, 25 octombrie 2025
  • Ora: 11:00
  • Locație: Stadion Olimpia-Daniel Prodan, Satu Mare
  • Meci: CSM Olimpia Satu Mare vs CSA Steaua București
Suporterii sunt așteptați în număr cât mai mare pentru a susține echipa locală într-un meci care poate marca un nou început pentru fotbalul sătmărean.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.