Respect și recunoștință pentru profesori – mesajul deputatului Mircea Govor

Astăzi, 5 octombrie, întreaga lume sărbătorește Ziua Mondială a Educației, instituită de UNESCO în anul 1994, în parteneriat cu Organizația Internațională a Muncii (OIM). Cu acest prilej, deputatul PSD de Satu Mare, Mircea Govor, a transmis un mesaj de apreciere și recunoștință pentru cadrele didactice din România.

„Importanța educației și a profesorilor este nemărginită. Să-i celebrăm de două ori pe an este prea puțin pentru cât înseamnă ei, zi de zi, pentru noi toți – pentru fiecare copil căruia i-au aprins dorința de a învăța, pentru fiecare vis pe care l-au făcut posibil”, a declarat parlamentarul sătmărean.

Mircea Govor a subliniat că o Românie puternică se clădește printr-o educație de calitate, prin investiții în școli moderne și prin profesori motivați și respectați. „Educația nu este o cheltuială – este cea mai sigură și valoroasă investiție în viitorul nostru comun”, a adăugat acesta.

Deputatul a transmis, totodată, mulțumiri tuturor cadrelor didactice „pentru răbdare, pasiune și dăruire”, urându-le „La mulți ani tuturor celor care, prin educație, clădesc viitorul României!”.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.