CSM Olimpia Satu Mare anunță o nouă performanță pe plan internațional. Judoka Gorguet Maidelines, pregătită de antrenorul Pelcz Attila, a încheiat pe locul 5 la Cupa Mondială de seniori, desfășurată la Praga, Cehia.
Competiția a reunit 405 sportivi din 35 de țări de pe cinci continente, iar sportiva sătmăreană a intrat pe tatami alături de lotul național al României. Deși în mod obișnuit concurează la categoria -70 kg, Gorguet a fost nevoită să urce la -78 kg, unde nu se afla printre favorite.
Startul a fost însă excelent: judoka sătmăreană a trecut rând pe rând de adversarele din Italia, Liban și Ucraina. Emoțiile au apărut în lupta pentru medalia de bronz, unde, după un meci intens și prelungiri, Gorguet a cedat în fața unei sportive din Germania. Astfel, ea a încheiat competiția pe locul 5 mondial, o realizare importantă la nivel de seniori.
Performanța de la Praga confirmă valoarea și determinarea sportivei, care nu are timp de repaus: în mai puțin de o lună, Gorguet va participa la un nou concurs internațional, un Open la Sarajevo, unde va încerca să acumuleze puncte importante pentru clasamentul mondial.
