
O echipă formată din specialiști ai mai multor instituții județene a desfășurat miercuri o amplă activitate de informare și conștientizare adresată deținuților din Penitenciarul Satu Mare.
La inițiativă au participat reprezentanți ai Penitenciarului Satu Mare, Inspectoratului de Poliție Județean, Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră, Inspectoratului Județean de Jandarmi, Inspectoratului Școlar Județean și ai Direcției de Sănătate Publică Satu Mare.
Scopul activității a fost familiarizarea deținuților cu riscurile majore asociate consumului de alcool și droguri, precum și cu legislația în vigoare în acest domeniu. Un element inedit al acțiunii l-a constituit testarea unor ochelari speciali, care simulează efectele consumului de alcool și de substanțe psihoactive. Deținuții au putut experimenta direct deteriorarea percepțiilor și reflexelor prin intermediul a trei tipuri de ochelari: pentru consumul de alcool, pentru consumul de alcool pe timp de noapte și pentru consumul de droguri.
Activitatea se înscrie în Planul Județean de Acțiune pentru prevenirea și combaterea consumului de droguri și alte substanțe cu efect psihoactiv, document ce urmărește reducerea unui risc considerat major atât pentru siguranța individuală, cât și pentru cea națională.