Trei persoane cercetate pentru trafic de droguri la Satu Mare

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Satu Mare, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T – Biroul Teritorial Satu Mare, au documentat activitatea infracțională a trei persoane, cu vârste de 32, 37 și 43 de ani, cercetate pentru trafic de droguri de risc.

Droguri de risc și de mare risc

În cazul bărbatului de 43 de ani, procurorii au reținut și comiterea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc, precum și de efectuare, fără drept, de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive. Din anchetă a rezultat că, între martie și august 2025, cei trei ar fi procurat, deținut și vândut diverse cantități de canabis.

De asemenea, între iunie și august 2025, persoana de 43 de ani ar fi deținut în vederea comercializării și ar fi manipulat droguri de mare risc și substanțe psihoactive (3-CMC și 4BMC), care au fost ulterior indisponibilizate.

Percheziții și probe descoperite

În cadrul a cinci percheziții domiciliare, polițiștii au ridicat aproximativ 300 de grame de canabis, o cantitate de substanță psihoactivă 4BMC porționată și ambalată, cântare de precizie, obiecte purtând urme de substanțe și alte mijloace de probă.

Măsuri preventive dispuse

La data de 21 august 2025, procurorii D.I.I.C.O.T. au dispus reținerea celor trei persoane. Ulterior, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Satu Mare a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile în cazul a două dintre ele, iar față de bărbatul de 37 de ani a fost luată măsura controlului judiciar.

Acțiune desfășurată cu sprijin

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului Criminalistic al Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare și al jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Satu Mare.

Precizăm că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de lege, precum și de prezumția de nevinovăție.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.