Satu Mare – Debut cu emoții pentru CSM Olimpia Satu Mare în noul sezon al Ligii 2 Casa Pariurilor. Echipa antrenată de Alexandru Botoș a pierdut sâmbătă, 2 august 2025, cu scorul de 2–1, în deplasarea de la Reșița, după ce gazdele au marcat golul victoriei în ultimele minute ale partidei.
Olimpia a început curajos și a deschis scorul
Sătmărenii nu s-au lăsat intimidați de echipa gazdă, care are ca obiectiv promovarea. Primele ocazii clare au aparținut Olimpiei, prin Mircea Donca și Cătălin Oanea, dar portarul Antonescu a fost la post. În minutul 23, însă, Viorel Chinde a centrat, Donca a trimis spre poartă, iar mingea, deviată de Alin Văsălie, a intrat în plasă: 0–1 pentru Olimpia.
Bănățenii au răspuns rapid. După o primă ratare, Nicu Modan a restabilit egalitatea în minutul 27, profitând de o neatenție defensivă. Finalul reprizei a adus presiune pe poarta lui Deáky, dar tabela a rămas neschimbată până la pauză.
Bara l-a oprit pe Donca, penalty-ul a decis
În minutul 54, Mircea Donca a fost din nou aproape de gol, dar mingea deviată a lovit bara transversală. Meciul s-a echilibrat ulterior, cu multe mingi pierdute de ambele părți.
Momentul decisiv a venit în minutul 80: Dorian Todoran a pierdut mingea în careu și și-a faultat adversarul direct. Arbitrul a dictat penalty, transformat de Nicu Modan, care a reușit dubla și a stabilit scorul final: 2–1 pentru CSM Reșița.
Declarația antrenorului Alexandru Botoș
„Știam că ne așteaptă un meci dificil, așa că ne-am pregătit cu mare atenție toată săptămâna. Le-am cerut băieților să dea totul ca atitudine și curaj – și au făcut acest lucru. Am avut șansa noastră de a obține un punct, însă adversarii au profitat de greșelile noastre individuale. Liga 2 nu se rezumă la un singur meci – avem un sezon întreg în față, iar echipa este pe drumul cel bun.”
Programul următor al Olimpiei
- Cupa României: marți, 5 august, deplasare la Lotus Băile Felix (Sânmartin)
- Liga 2, etapa a 2-a: vineri, 8 august, ora 17:00, CSM Olimpia Satu Mare – FC Bihor Oradea
Biletele pentru partida cu FC Bihor vor fi disponibile online începând de marți, ora 12:00. Vânzarea abonamentelor va fi reluată din 10 august.
Rezumat meci – Liga 2, etapa 1
ACS Muncitoresc Reșița – CSM Olimpia Satu Mare 2–1 (1–1)
Marcatori: Nicu Modan (27, 82 – pen.) / Alin Văsălie (23)
ACS Muncitoresc Reșița:
Florin Antonescu – Mihai Dolghi, Elton Constantino Da Silva, Alin Dudea (46’ Ouadie Salhi), Robert Burlacu-Luca, Erico Constantino Da Silva, Marius Cioiu (89’ Alin Manea), Răzvan Grădinaru (72’ Alexandru Negru), Robert Jerdea (65’ Aurel June), Nicu Modan (89’ Denis Fărăgău), Claudiu Apro.
Antrenor: Flavius Stoican
CSM Olimpia Satu Mare:
Deáky Zsombor – Dorian Todoran, Abdoul Diomande, Paul Copaci, Cătălin Oanea, Vadim Calugher (81’ Bontaș Kristof), Pintér Bence (89’ Tudor Lucaci), Mircea Donca, Alin Văsălie (63’ Cosmin Meșter), Viorel Chinde (63’ Robert Mustacă), Magyari Szilárd (81’ Cosmin Zamfir).
Antrenor: Alexandru Botoș
Chiar dacă startul nu a fost cel dorit, Olimpia are șansa să își ia revanșa în fața propriilor suporteri, vineri, pe stadionul din Satu Mare.
