Zilele Medicale ale Țării Oașului – o ediție dedicată sindromului metabolic, cu sprijinul Consiliului Județean Satu Mare

 Cea de-a XVI-a ediție a Zilelor Medicale ale Țării Oașului a fost inaugurată în prezența vicepreședinților Consiliului Județean Satu Mare, Roxana Petca și Cătălin Filip. Evenimentul, devenit deja o tradiție pentru comunitatea medicală din județ, a adunat specialiști, medici și cadre universitare pentru a aborda una dintre cele mai actuale provocări din domeniul sănătății – sindromul metabolic.

Tema centrală a conferinței din acest an a vizat implicațiile complexe ale sindromului metabolic asupra sănătății cardiovasculare, renale și metabolice. Participanții au subliniat importanța unei abordări multidisciplinare, bazată pe cercetare, prevenție și inovație terapeutică.

„Consiliul Județean Satu Mare sprijină și va continua să sprijine inițiativele care aduc împreună specialiști, medici și cadre universitare, pentru că doar prin colaborare și schimb de experiență putem ridica nivelul serviciilor medicale din județ”, a declarat Cătălin Filip în cadrul deschiderii oficiale.

În același context, autoritățile județene au reamintit că, recent, au demarat lucrările de modernizare a Spitalului Orășenesc Negrești-Oaș, un proiect în valoare de 54 de milioane de lei. Investiția are ca scop transformarea unității într-un spital modern, eficient energetic și adaptat cerințelor actuale ale pacienților și personalului medical.

Zilele Medicale ale Țării Oașului continuă să consolideze colaborarea între profesioniștii din domeniul sănătății, oferind un cadru propice schimbului de idei și soluții pentru provocările actuale din sistemul medical.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.