Într-o postare publică, acesta a subliniat angajamentul companiei de a investi în tehnologii de viitor și de a inova alături de clienți pentru a atinge un nou nivel de performanță în electromobilitate, cu accent pe soluții de încărcare rapidă și de mare putere.
CEO-ul a fost impresionat de transformarea fabricii din Satu Mare, de nivelul ridicat de automatizare, dar mai ales de dedicația și profesionalismul echipei locale: „Energia, angajamentul și precizia voastră reflectă puterea organizației noastre”, a transmis Jan Reblin.
Reprezentanții grupului au mulțumit tuturor celor implicați, apreciind eforturile excepționale care contribuie la lansarea în siguranță a acestui proiect major pentru Dräxlmaier Group. Investițiile în unitatea din Satu Mare confirmă rolul strategic pe care România îl are în dezvoltarea industriei auto europene de nouă generație.
Fabrica Dräxlmaier din Satu Mare continuă astfel să fie un pilon esențial în tranziția către mobilitatea electrică, susținută de inovație, tehnologie avansată și o echipă de elită.
