
Lucrările de modernizare a drumului județean dintre Supuru de Jos și Fărcășura sunt aproape încheiate, a anunțat Consiliul Județean Satu Mare. Președintele instituției, Pataki Csaba, a efectuat o vizită în teren pentru a verifica stadiul proiectului de infrastructură.
Pe acest tronson au fost finalizate mai multe lucrări importante: a fost reamenajată intersecția cu calea ferată din Supuru de Jos, s-au consolidat structurile de rezistență ale podului peste Valea Crasna, iar șanțurile pentru scurgerea apelor pluviale au fost deja amenajate. De asemenea, au fost realizate accesele la gospodării, stâlpii de electricitate au fost relocați, iar cele trei podețe transversale au fost modernizate.
În perioada următoare, vor fi aplicate marcajele rutiere și vor fi instalate indicatoarele de circulație. Drumul modernizat, cu o lățime de 6,5 metri, va fi complet deschis circulației rutiere.
Segmentul de 2,1 kilometri completează traseul deja modernizat Beltiug – Dobra – Corund – Bogdand – Hodod, care însumează 38 de kilometri de drum reabilitat, contribuind semnificativ la îmbunătățirea infrastructurii rutiere din zona de sud a județului Satu Mare.