Pe 8 aprilie 2025, Fundația Electrica a desfășurat o acțiune emoționantă în comuna Săuca, județul Satu Mare, unde peste 300 de copii au fost întâmpinați cu daruri menite să le schimbe viața – la propriu și la figurat.
Copii care trăiesc zilnic în întuneric, fără acces la electricitate, dar care visează la o viață mai bună, cu educație și șanse egale, au primit din partea fundației lămpi solare – un gest simplu, dar de o importanță uriașă pentru realizarea temelor, citit sau, pur și simplu, visare cu ochii deschiși.
În pachetele oferite s-au regăsit și dulciuri, creioane de colorat și o poveste despre curaj, menită să le reamintească celor mici că, indiferent de cât de întunecată e situația în care se află, poate apărea oricând un „Licurici” care să le lumineze calea.
Un viitor mai luminos pentru cât mai mulți copii
Fundația Electrica își propune să extindă acest proiect umanitar și în alte zone defavorizate din județ și din țară. Reprezentanții organizației lansează un apel către mediul de afaceri:
„Ne dorim să ajungem la cât mai mulți copii ca cei din Săuca. Pentru asta avem nevoie de companii cu viziune, care știu că educația este cea mai bună investiție într-un viitor mai luminos.”
Implică-te în proiectul „Energia copiilor, lumina viitorului!”
Firmele pot direcționa 20% din impozitul pe profit către proiectul „Energia copiilor, lumina viitorului”, sprijinind astfel oferirea de lămpi solare și materiale educaționale pentru copiii din comunități vulnerabile.
Fiecare gest contează. Împreună putem aprinde lumina acolo unde este cea mai mare nevoie de ea.
