Descoperă Montessori – Împreună pentru copil, la Biblioteca Județeană Satu Mare

Comunitatea educațională din Satu Mare este invitată îndata de 25 iunie, ora 17:00, la Biblioteca Județeană Satu Mare, în Sala mare de conferințe, participe la un inedit eveniment,dedicat metodei Montessori. Evenimentul este adresat părinților, educatorilor, bunicilor și tuturor celor interesați de educațiacentrată pe copil.

Metoda Montessori este o abordare pedagogică, care pune accent pe învățarea autonomă și individuală a copilului, prinintermediul unui mediu pregătit special și cu materiale specifice. Această metodă a fost dezvoltată de Maria Montessori, medic șipedagog italian, la începutul secolului XX.

Invitatul special al întâlnirii este Haraszy Zsuzsanna, expertîn pedagogia Montessori, care va ghida participanții princonceptele-cheie ale metodei și va oferi perspective valoroasedespre aplicarea acesteia în familie și în mediul educațional.

După succesul înregistrat la precedenta ediție a evenimentului, livrată în limba maghiară, bibliotecarii sătmăreniau susținut ideea organizării prezentei ediții în limba română, pentru a oferi oportunitate și acces unui public cât mai larg. Scopul declarat al evenimentului este crearea unui spațiu de învățare și reflecție pentru adulți, într-un cadru deschis, prietenos și empatic.

Temele abordate în cadrul evenimentului includ:prezentarea generală a metodei Montessori; rolul educatorului șirolul părinților în aplicarea acestei metode; Montessori șimatematica – cum sprijinim învățarea cu sens; metode de încurajarea educației independente; Montessori acasăideipractice pentru părinți; cum putem crește copii liberi, responsabili și încrezători.

Cei interesațide participarea la EvenimentulDescoperă Montessori – Împreună pentru copil, sunt invitați se înscrie la binecunoscutul număr de telefon al BiblioteciiJudețene Satu Mare, 0261711199, în zilele lucrătoare ale săptămânii, în intervalul orar 08:00–16:00. Participarea este gratuită.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.