
În contextul avertizărilor meteorologice care anunță temperaturi extreme și secetă prelungită, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Satu Mare, condus de prefectul Altfatter Tamás, a adoptat Hotărârea nr. 3/2025 privind implementarea unui plan județean de măsuri pentru sezonul cald.
Documentul prevede acțiuni clare pentru protejarea populației și utilizarea eficientă a resurselor de apă, adaptate în funcție de severitatea fenomenelor meteo:
- În perioade fără pericole majore (cod verde), vor fi monitorizate centrele pentru vârstnici, persoane bolnave și cu dizabilități, iar sursele de apă vor fi verificate. De asemenea, autoritățile vor colabora cu ONG-uri și Crucea Roșie pentru sprijinirea persoanelor vulnerabile.
- În caz de avertizări meteo cod galben, portocaliu sau roșu, vor fi emise alerte rapide către autoritățile locale. Se recomandă adaptarea programului de lucru în afara orelor de vârf de caniculă, iar aprovizionarea cu apă potabilă și menajeră va fi asigurată cu cisterne și autospeciale ale ISU. Transportul greu ar putea fi restricționat între orele 11:00 și 20:00.
- În condiții de secetă hidrologică, se vor impune reduceri de consum de apă, prioritizând folosințele esențiale. Se încurajează recircularea apei și evitarea risipei.
„Autoritățile județene sunt mobilizate și pregătite să intervină pentru protejarea populației. Avem un plan de măsuri clar, care vizează în special categoriile vulnerabile – vârstnici, copii, persoane bolnave. Facem apel la cetățeni să fie responsabili, să evite expunerea la soare în orele de vârf, să se hidrateze corespunzător și să urmeze informațiile oficiale”, a declarat prefectul Altfatter Tamás.
Prefectul a mulțumit instituțiilor implicate – Direcția de Sănătate Publică, ISU „Someș”, Crucea Roșie și administrațiilor locale – pentru colaborarea promptă. Autoritățile mizează pe solidaritatea comunității pentru a trece cu bine peste perioada caniculară.