
Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Satu Mare a desfășurat, în perioada 9–16 mai, o amplă acțiune de control în unități din sectorul alimentar. În total, au fost efectuate 98 de verificări în abatoare, unități de procesare carne și lapte, restaurante, brutării, hipermarketuri, piețe agroalimentare și magazine de legume-fructe.
Inspectorii au urmărit respectarea normelor sanitar-veterinare și de siguranță alimentară, aplicarea programului HACCP, precum și funcționarea sistemelor de autocontrol. În urma verificărilor, au fost aplicate trei sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 30.000 de lei, pentru nerespectarea condițiilor de depozitare a produselor alimentare. Amenzile au vizat un restaurant din municipiul Satu Mare (10.000 lei), un supermarket din Satu Mare (10.000 lei) și un altul din Negrești-Oaș (10.000 lei).
În perioada 1 ianuarie – 16 mai 2025, nu a fost înregistrat niciun caz de toxiinfecție alimentară în unitățile autorizate sau înregistrate din județ.
Cu ocazia festivalului „Sâmbra Oilor”, ajuns la ediția a 67-a și desfășurat în 11 mai, inspectorii au controlat 21 de unități de alimentație publică din județele Satu Mare, Maramureș, Sălaj și Cluj. Au fost constatate doar deficiențe minore, remediate imediat, fără a fi înregistrate incidente igienico-sanitare.
În ceea ce privește bolile transmisibile prin consumul de carne, DSVSA a confirmat, în 2025, trei cazuri de trichineloză la porci: două în localitatea Odoreu și unul în Satu Mare. Animalele au fost ecarisate prin incinerare, în unități autorizate.
Pentru sesizări sau reclamații, cetățenii pot contacta DSVSA Satu Mare la numerele de telefon 0800 826 787 sau 0261 715 956 (Call Center).