Cinci șantiere în lucru în orașul Ardud

Orașul Ardud se transformă vizibil, cu cinci șantiere deschise în prezent și alte două investiții majore care vor fi demarate în perioada următoare. Primarul Ovidiu Duma subliniază că această dezvoltare nu este întâmplătoare, ci rezultatul unei strategii asumate de atragere a fondurilor externe, menite să suplimenteze un buget local insuficient pentru proiecte de amploare.

Reabilitări în derulare și planuri concrete pentru viitor

Printre lucrările aflate deja în desfășurare se numără și reabilitarea blocului 9 de pe strada Viitorului, unde acoperișul a fost finalizat, iar în scurt timp vor începe intervențiile la fațadă.

„Am accesat programe guvernamentale și europene ori de câte ori s-a ivit oportunitatea, chiar dacă acestea nu răspundeau întotdeauna în totalitate nevoilor noastre. Rolul nostru ca administrație este să înțelegem aceste mecanisme, să ne adaptăm și să le transformăm în proiecte utile pentru comunitate”, a declarat primarul Ovidiu Duma.

Dezvoltare pas cu pas, cu viziune și responsabilitate

Administrația locală din Ardud a demonstrat că poate atrage finanțări externe și le poate gestiona cu responsabilitate. „Ori de câte ori a existat o linie de finanțare deschisă, am făcut pașii necesari pentru a depune proiecte. Le-am adaptat la realitatea Ardudului și ne-am asumat implementarea lor”, a mai precizat edilul.

Primăria Ardud continuă în același ritm alert, cu determinare și viziune, urmărind o dezvoltare sănătoasă a orașului, etapă cu etapă.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.