
Despre proiectul „Împreună – mobilizare locală pentru educație și sănătate în Sătmărel”
Acest proiect a beneficiat de un grant în valoare de 49.792 € oferit de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE, în cadrul Programului Dezvoltare locală administrat de Fondul Român de Dezvoltare Socială (FRDS).
Scopul proiectului este îmbunătățirea condițiilor de educație și sănătate, combaterea oricărei forme de discriminare a persoanelor defavorizate din cartierul urban dezavantajat Sătmărel.
Proiectul se desfășoară pe o perioadă de 12 luni, începând cu 1 noiembrie 2022, și vizează un grup țintă de 120 de persoane, respectiv 70 de copii și 50 de adulți de etnie romă care trăiesc în comunitatea defavorizată din cartierul Sătmărel al municipiului Satu Mare.
Organizatori și parteneri
Proiectul este implementat de Asociația Stea în parteneriat cu Direcția de Asistență Socială Satu Mare.
Asociația Stea se ocupă de activități cu copiii, precum alfabetizare și grădinărit, în timp ce Direcția de Asistență Socială organizează activități de educație parentală pentru părinți și îngrijitori din comunitatea Sătmărel.
Despre Asociația Stea
Asociația Stea este un ONG creat în Satu Mare în 2004, având misiunea de a susține oamenii și comunitățile marginalizate prin educație și antreprenoriat pentru a depăși obstacolele ce stau în calea incluziunii lor sociale.