
Pe 21 februarie 2025, Liceul Teoretic „George Pop de Băsești” din Satu Mare a marcat cu respect și emoție 106 ani de la trecerea în eternitate a marelui patriot George Pop de Băsești, cunoscut cu afecțiune drept „Badea George”. Evenimentul face parte dintr-o tradiție a instituției, care își onorează anual patronul spiritual prin activități educative și comemorative.
În cadrul acestei ediții, istoricul Viorel Câmpean a susținut o lecție specială de istorie pentru elevii claselor a IX-a și a XI-a, oferindu-le o incursiune detaliată în viața și legăturile lui George Pop de Băsești cu zona Sătmarului. Folosind o prezentare PowerPoint bogată în imagini, istoricul a evidențiat rădăcinile sătmărene ale patriotului, subliniind faptul că mama sa provenea din familia Popp din Turț. De asemenea, le-a vorbit elevilor despre anii de școală ai lui „Badea George”, în care a legat prietenii trainice cu mulți sătmăreni, și despre colaborarea sa apropiată cu figuri emblematice ale vremii, precum dr. Vasile Lucaciu și protopopul Antoniu Băliban, secretarul său particular.
Un punct de interes pentru elevi a fost sprijinul constant pe care George Pop de Băsești l-a oferit de-a lungul vieții sale țăranilor și învățătorilor, numiți adesea „luminătorii satelor”. Printre acești apostoli ai educației s-a numărat și Dariu Pop, viitor revizor școlar, care a colaborat strâns cu „Badea George” în activitățile culturale și sociale din Băsești.
Întâlnirea a avut și un rol educativ suplimentar. Viorel Câmpean i-a încurajat pe elevi să exploreze mai profund viața și activitatea marelui patriot, recomandându-le să consulte fondurile Bibliotecii Județene Satu Mare pentru a descoperi lucrări dedicate lui George Pop de Băsești. În plus, profesorul Mihai Sălceanu le-a promis elevilor o excursie la Băsești, unde vor putea vizita castelul recent renovat al lui „Badea George”, un loc încărcat de istorie și simbolism național.
Evenimentul s-a desfășurat într-o atmosferă solemnă și plină de respect, elevii demonstrând un comportament exemplar pe tot parcursul lecției speciale. Organizatorii au adresat mulțumiri conducerii liceului pentru sprijinul acordat în realizarea acestei activități comemorative, dar și elevilor, pentru interesul și seriozitatea de care au dat dovadă.
Această oră de istorie a fost nu doar un omagiu adus unuia dintre cei mai mari patrioți ai neamului românesc, ci și o lecție despre importanța memoriei istorice și a respectului față de valorile naționale.
