Copiii din Mărtinești, lecție de generozitate înainte de Crăciun

Copiii de la Grădinița din satul Mărtinești, comuna Odoreu, au oferit astăzi un exemplu emoționant de generozitate și bucurie în pregătirea sărbătorii Nașterii Domnului. Într-o atmosferă caldă și plină de entuziasm, micuții au prezentat o serie de poezii și colinde, demonstrând cât de frumos s-au pregătit pentru serbarea de Crăciun.

Momentul a fost cu atât mai special cu cât micii preșcolari au făcut o promisiune de suflet: în spiritul Crăciunului, vor dărui și ei cel puțin câte două jucării copiilor care au nevoie, în schimbul darurilor pe care le așteaptă anul acesta.

„Crăciunul înseamnă nu doar a primi, ci și a dărui. Suntem mândri de copiii noștri și de inițiativa lor minunată”, a transmis părintele Alin Vraja, de la Parohia Ortodoxă Mărtinești, care a sprijinit evenimentul și a dorit să sublinieze valoarea educației în formarea unor generații generoase.

Un merit deosebit pentru implicarea și dragostea arătată copiilor le revine educatoarelor David Danusia și Sabău Pamfilia. „Dragostea și grija pentru cei mici sunt esențiale în formarea lor. Fiecare activitate organizată în preajma sărbătorilor are rolul de a le transmite copiilor valori morale și spirituale”, au subliniat doamnele educatoare.

Evenimentul a adus nu doar zâmbete, ci și o lecție importantă pentru întreaga comunitate: Crăciunul este despre dăruire, bunătate și solidaritate.

Parohia Ortodoxă Mărtinești și întreaga comunitate îi felicită pe cei mici și pe cadrele didactice pentru această inițiativă plină de căldură.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.