Partidul Social Democrat Unit (PSDU) s-a clasat pe locul al zecelea la alegerile parlamentare, potrivit datelor preliminare ale Autorității Electorale Permanente (AEP). Cu un scor mai mare decât REPER, PSDU a obținut peste 150.000 de voturi, o performanță surprinzătoare pentru un partid necunoscut până acum. Rezultatul pare să fie influențat de asemănarea denumirii și imaginii cu Partidul Social Democrat (PSD).
PSDU folosește o siglă cu trei făclii aprinse, amplasate similar cu trandafirii din sigla PSD. Pe buletinele de vot, denumirea partidului poate crea confuzie: „PSD” este scris cu litere mari, în timp ce „Unit” apare dedesubt, cu litere mici. Astfel, cei neatenți pot confunda cele două partide.
Ce reprezintă PSDU
Conform site-ului oficial, PSDU se autodefinește drept o alternativă necesară într-un peisaj politic dominat de alianțe absurde și manipulatoare. Partidul se poziționează ca o formațiune de centru-stânga modernă, progresistă, social-creștină și democratică, cu o viziune națională și europeană.
Printre principalele propuneri ale partidului se numără:
•Un venit minim garantat de 700 de euro pe lună pentru toți cetățenii.
•Amnistie fiscală.
•O locuință pentru fiecare familie.
•Creșterea natalității.
•Abolirea birocrației și combaterea corupției din vămi.
Cu toate acestea, PSDU nu a reușit să depășească pragul electoral de 5%, obținând doar 1,81% din voturi la Senat și 1,95% la Camera Deputaților. Clasat pe locul al zecelea, PSDU este devansat de Forța Dreptei, dar se situează înaintea partidului REPER.
Cine este liderul PSDU?
Partidul este condus de Oana Crețu, care a transmis un mesaj de determinare pe rețelele de socializare: „Nu mă voi opri aici! Voi continua să lupt pentru tinerii de azi!”.
Oana Crețu este avocat și antreprenor, având în trecut funcția de inspector principal la Primăria Sectorului 5. De asemenea, a activat în domeniul ONG-urilor pentru apărarea drepturilor omului. În CV-ul său, publicat pe site-ul partidului, menționează competențe precum utilizarea programelor Word, Excel și PowerPoint, încredere în sine și o personalitate puternică.
Soțul său, Michael Dan Ujeucă, secretar general al partidului, este arhitect.
Chiar dacă nu a intrat în Parlament, PSDU a atras atenția prin strategia sa și prin surpriza voturilor obținute, demonstrând că asemănările de denumire și branding pot juca un rol important în alegeri.
