
Comitetul de Monitorizare al Programului URBACT IV an ales 116 bune practici urbane la nivel european, dintre care patru din România. Printre inițiativele selectate din țară se numără și proiectul propus de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Județul Satu Mare, intitulat „Incluziunea socială a grupurilor defavorizate: integrarea persoanelor vulnerabile, în special a celor de etnie romă, prin educație și abilitare”.
Această recunoaștere evidențiază impactul pozitiv pe care proiectul din Satu Mare îl are asupra comunității, contribuind la integrarea persoanelor din grupuri vulnerabile prin educație și dezvoltarea de competențe. În plus, programul URBACT IV apreciază potențialul acestei inițiative de a fi adaptată și implementată și în alte orașe din Europa, ca model de bună practică în incluziunea socială.