Încă un ITP din Satu Mare a fost percheziționat astăzi

Procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare, cu sprijinul organelor de cercetare penală din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul I.P.J. Satu Mare, a efectuat, în cursul zilei de astăzi, 23.10.2024, percheziții domiciliare la un număr de 2 locații situate pe raza județului Satu Mare, dintre care unul este sediu al unor persoane juridice, în cadrul unui dosar penal ce vizează săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală.

Din cercetările efectuate până în prezent, a reieșit că, în perioada 01.01.2023 – 31.12.2023, S.C. O S.A., a efectuat un număr de 5.492 prestări servicii constând în inspecții tehnice auto periodice ale vehiculelor către diferiți beneficiari, fără să elibereze documente fiscale pentru serviciile prestate și fără să declare veniturile încasate, provocând astfel un prejudiciu bugetului de stat.

Cu ocazia efectuării perchezițiilor domiciliare au fost găsite și ridicate, în condițiile legii, mai multe bunuri și înscrisuri despre care există suspiciunea că au legătură cu comiterea infracțiunilor pentru care se efectuează cercetări în cauză.

Prejudiciul urmează a fi stabilit de către organele de cercetare penală după administrarea întregului probatoriu.

Biroul de informare publică și relații cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare precizează că aceste activități nu pot, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.