
Începând cu data de 3 octombrie 2024, Balazs Gheorghe a fost numit în funcția de subprefect al județului Satu Mare, prin Hotărârea Guvernului nr. 1206/2024.
Ceremonia de depunere a jurământului a avut loc într-un cadru festiv, în sistem videoconferință, în prezența secretarului de stat din Ministerul Afacerilor Interne, Aneta Matei, a conducerii Instituției Prefectului Satu Mare și a șefilor structurilor din sistemul național de apărare și ordine publică de la nivel județean.
În cadrul ceremoniei, Balazs Gheorghe a rostit jurământul, conform prevederilor Codului administrativ:
“Jur să respect Constituţia şi legile ţării şi să fac cu bună-credinţă tot ceea ce stă în puterile şi priceperea mea pentru binele locuitorilor județului Satu Mare. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!”