O mașină a luat foc în municipiul Satu Mare

Vineri, 27 septembrie, Detașamentul de Pompieri Satu Mare a intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un autoturism parcat pe strada Gheorghe Barițiu, în municipiul Satu Mare.

La fața locului s-a deplasat o autospecială de stingere cu apă și spumă și cinci cadre militare. La sosirea echipajelor de intervenție la locul evenimentului, acestea au reușit limitarea și lichidarea incendiului înaintea propagării focului la întreg autoturismul precum și la autoturismele parcate în imediata apropiere.

Cauza probabila de izbucnire a incendiului a fost stabilită ca fiind scurtcircuit electric în zona blocului motor. Pentru a preveni incendiile auto, pompierii recomandă respectarea următoarelor măsuri:

  • verificați instalația electrică;
  • asigurați-vă că echipamentele de iluminat electric nu sunt defecte sau neizolate;
  • verificați dacă apar eventuale scurgeri de carburanți sau lubrifianți;
  • nu faceți improvizații la instalația electrică;
  • verificați perioada de valabilitate a stingătorului din autovehicul.

Sursa: ISU Satu Mare

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.