Sportiva Gorguet Maidelines, din cadrul clubului nostru, CSM Satu Mare, a câștigat a patra medalie de aur la senioare într-o competiție organizată de Federația Română de Judo. Ea a triumfat la categoria +63 kg în Ne-Waza, învingând-o pe conaționala sa de la Rapid, Narino, în finală.
Maidelines, originară din Cuba și cetățean român, este noua speranță a sportului sătmărean, cu planuri de calificare la Jocurile Olimpice din 2028, Los Angeles. Recent, a obținut locul 7 la Cupa Europeană din Slovenia și se pregătește pentru Campionatul Mondial din Tallinn.
Felicitări pentru elevii antrenorului Marian Halas: Paula Paștiu (bronz la CN Ne-Waza și Cupa României), Ilie George (argint, Cupa României), Adina Micaș (bronz, Cupa României) și Antonio Ilie (locul 5).
