Președintele PSD Satu Mare, Mircea Govor, a prezentat astăzi, într-o conferinţă de presă echipa completă de aleși locali aparținând altor partide politice, care s-a alăturat recent organizației.
Aceștia sunt: sunt primarul oraşului Tăşnad, Adrian Farcău (Pro România), primarul comunei Pomi, Cosmin Krişan (ALDE), primarul comunei Tarna Mare, Monica Sobius (PNL), primarul comunei Căuaş, Marius Roka (PNL), viceprimarul comunei Vetiş, Dan Codrea, (PNL), și viceprimarul din Socond, Nicolae Silaghi (PNL).
,,Sunt ferm convins că au ales după ce s-au gândit bine și au găsit soluția cea mai bună pentru comunitățile din care dânșii fac parte. Suntem la începutul campaniei electorale, noi suntem oameni de bună credinţă, pornim cu proiecte sănătoase. Noi nu avem decât competiţii politice cu toată lumea. Nu avem răutăţi, nu avem niciun fel de probleme”, a declarat Mircea Govor.
Cei doi primari proveniți din PNL au declarat că nu au fost susținuți de PNL pentru proiectele locale, astfel că au decis să se alăture PSD, unde consideră că au găsit sprijin.
