
În urma discuțiilor intense purtate pe 18 ianuarie 2024 între CNAS și partenerii din domeniul medical, conform prevederilor legislative în vigoare, s-a decis menținerea valorilor punctelor până la data de 30 iunie a acestui an.
Astfel, pentru semestrul I al anului 2024, se vor păstra aceleași valori pentru punctul per capita și pe serviciu medical în asistența medicală primară și ambulatorie de specialitate ca în semestrul al II-lea al anului 2023:
– Punctul per capita: 12 lei;
– Punctul pe serviciu medical în asistența medicală primară: 8 lei;
– Punctul pe serviciu medical în asistența medicală ambulatorie de specialitate: 4,5 lei;
– Suma lunară orientativă pentru medicii stomatologi: 6000 lei.
Consultările online au avut participarea reprezentanților organizațiilor patronale, sindicale și profesionale relevante din asistența medicală primară, ambulatorie de specialitate, medicina dentară, și asistența medicală spitalicească, alături de Colegiul Medicilor din România, Colegiul Medicilor Stomatologi din România și Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România.
„Avem dovada că dialogul poate rezolva chiar și cele mai complicate situații. E important să continuăm acest parteneriat pentru ca asigurații să nu aibă de suferit”, a declarat Valeria Herdea, președintele CNAS.