A încercat să treacă cu mașina prin vamă deși nu avea permis de conducere

Un bărbat din Satu Mare a încercat să părăsească țara conducând un autoturism, deși nu deținea permis de conducere, sperând să înșele vigilența  polițiștilor de frontieră. Incidentul a avut loc joi, 20 iulie, în jurul orei 18.15, la Punctul de Trecere a Frontierei Urziceni.

Bărbatul, în vârstă de 44 de ani, conducea un autovehicul Mercedes Sprinter înmatriculat în România. La controlul documentelor, polițiștii i-au cerut permisul de conducere. Acesta a susținut că nu îl are la el, dar în urma verificărilor efectuate de polițiștii de frontieră, s-a descoperit că, de fapt, bărbatul nu deține permis de conducere și, prin urmare, nu avea dreptul de a conduce.

Poliția de Frontieră a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.