La data de 2 iulie 1504, domnitorul Moldovei, Ștefan cel Mare, unul dintre cei mai importanți conducători ai poporului român, a încetat din viață. Fiu al lui Bogdan al II-lea și nepot al lui Alexandru cel Bun, din familia domnească a Mușatinilor, Ștefan cel Mare a domnit timp de 47 de ani, între anii 1457 și 1504, având o domnie fără egal în istoria Moldovei. El a devenit domn al Moldovei după ce l-a înfrânt pe Petru Aron, ucigașul tatălui său, într-o bătălie la Doljești în Ținutul Neamțului. În primăvara anului 1457, a fost uns ca domn la locul numit „Câmpia Dreptății”, de lângă Suceava, de către mitropolitul Teoctist al Moldovei.
Domnia lui Ștefan cel Mare a fost marcată de numeroase lupte pentru apărarea țării, în special împotriva turcilor, care în acea perioadă reprezentau o amenințare pentru Europa și creștinătatea în ansamblu. Cea mai importantă victorie împotriva turcilor a fost obținută la Podul Înalt, lângă Vaslui, pe data de 10 ianuarie 1475, când Ștefan a învins o armată de trei ori mai mare decât a sa. După această mare izbândă, Papa Sixtus al IV-lea l-a numit pe Ștefan cel Mare „Athleta Christi”, adică „luptător al lui Hristos”. Potrivit documentelor istorice, Ștefan cel Mare a purtat 36 de bătălii cu turcii, câștigând 34 dintre ele. De asemenea, el a obținut victorii răsunătoare împotriva altor mari conducători militari, precum regele Ungariei, Matei Corvin, pe care l-a învins în Bătălia de la Baia din 1467, sau regele Ioan I al Poloniei, pe care l-a învins la Codrii Cosminului în 1497. Singurele înfrângeri suferite de Ștefan cel Mare au fost cele de la Chilia în 1462 și Războieni în 1476, când otomanii, conduși de sultanul Mehmed al II-lea, și-au luat revanșa după înfrângerea suferită la Vaslui în 1475.
Se spune că după fiecare bătălie, Ștefan cel Mare ar fi ridicat o biserică în amintirea celor căzuți și ca semn de mulțumire pentru victorii. Astfel, se cunoaște faptul că el a construit peste 40 de biserici și mănăstiri nu doar în Moldova, ci și în Muntenia și Transilvania, demonstrând astfel unitatea de credință și neam. De asemenea, la Muntele Athos, unde ortodoxia era amenințată de otomani, Ștefan a construit mai multe biserici și mănăstiri, printre care se remarcă mănăstirea Zografu, căreia voievodul i-a donat o icoană cu Sfântul Gheorghe și steagul de luptă al Moldovei, cusut cu aur și argint.
Se spune că moartea lui Ștefan cel Mare a fost cauzată de o rană la picior suferită în anul 1462, în timpul asediului cetății Chilia. Deși a fost îngrijit de numeroși medici timp de patru decenii, rana nu s-a vindecat niciodată. În vara anului 1504, în anul morții sale, Ștefan a fost tratat de un renumit medic venețian numit Matteo Muriano, care a decis să arse rana cu fier înroșit. Cu toate acestea, operația nu a avut succes, iar starea sa s-a înrăutățit. Pe 2 iulie 1504, marele voievod a murit și a fost înmormântat la Mănăstirea Putna, una dintre numeroasele sale ctitorii.
Astfel, Ștefan cel Mare, omagiat de străini, lăudat chiar și de dușmanii săi, a fost apreciat de poporul său ca un strălucit domnitor și unul dintre cei mai mari apărători ai creștinătății.