Festivalul RESTART a adus cu succes arta urbană la Satu Mare !

În decurs de 5 zile, 4 locații din oraș au fost revitalizate prin intermediul picturilor murale, deschizând orizontul sătmărean în lumea artelor contemporane. Primăria Municipiului Satu Mare și Centrul Cultural G. M. Zamfirescu, în parteneriat cu Asociația SamStudia și Asociația Art Factory, au organizat acest festival inedit cu scopul de a transforma prin culori anumite ziduri inestetice și de a introduce arta urbană în orașul nostru.

Preluând conceptul implementat la Sibiu International Street Art Festival, evenimentul din Satu Mare a adus împreună 4 artiști consacrați care au făcut posibilă evoluția picturilor murale moderne în oraș. Popescu a reinventat o suită de personaje populare din poveștile copilăriei scrise de Ion Creangă, la școala cu același nume răsunător în literatura română. La școala gimnazială Mircea Eliade, Visual-Light Crew a dat aripi la propriu educației din orașul nostru, decorând 4 ziduri cu păsări interesante, iar la Școala Bălcescu-Petőfi, ATOMA a realizat o simbioză vizuală între două generații, prezentând o nouă perspectivă asupra acestora. Pe lângă activitățile desfășurate în cadrul acestor instituții de învățământ, aspectul transformatorului electric din Piața Titulescu a fost remodelat de către Para, care a îmbinat design-uri de modă veche cu o grafică nouă, vibrantă, cu efect de 3D.

Însă programul festivalului nu s-a rezumat doar la observarea procesului artistic al realizării picturilor murale și a inclus ateliere de creație pentru cei mici și workshop-uri prin care tinerii au putut să își exprime creativitatea și să cunoască tehnicile artei urbane. Totul a fost completat de un tur cu bicicletele, care a avut loc duminică, 15 august, introducând un mod distractiv și prietenos cu mediul prin care publicul a putut vizualiza picturile finalizate în condiții de maximă siguranță, respectând normele de distanțare socială.

Etapa din luna august a Festivalului RESTART a fost încununată cu succes, iar în septembrie arta urbană se focusează pe zona centrală a orașului: Turnul Pompierilor și terasa Moose Bar. Aceste două locații vor întregi prima galerie de artă stradală în aer liber din Satu Mare, instituind o formă de turism alternativ de care ne putem bucura pe tot parcursul anului.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.