Ziua Imnului la Satu Mare

Ziua Imnului naţional a fost sărbătorită astăzi, 29 iulie, în  Piaţa 25 Octombrie. Evenimentul a fost organizat de Instituţia Prefectului, Consiliul Judeţean, Primăria şi Garnizoana Satu Mare. Cu excepţia autorităţilor care au participat la eveniment, doar câţiva trecători curioşi s-au oprit să vadă ce se întâmplă pe platou .

Marcarea Zilei de 29 iulie, declarată prin lege Ziua Imnului de Stat a avut loc în Piaţa 25 octombrie  azi de la ora 9:00. George Vulturescu, Directorul Direcţiei pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional a prezentat simbolistica versurilor Imnului de Stat şi un scurt istoric. „Istoria apariţiei Imnului Naţional este zbuciumată ca însăşi istoria poporului român. Din perioada evului mediu ne-au rămas versurile Ştefan, Ştefan Domn Cel Mare/ Seamăn pe lume nu are, care îmbogăţesc şi exprimă ideea de unire în jurul domnului ales” a declarat George Vulturescu. La acest eveniment au participat reprezentanţii instituţiilor publice deconcentrate, structurile Ministerului Administraţiei şi Internelor, Ministerul Apărării Naţionale, reprezentanţi ai partidelor politice. A fost intonat Imnul de Stat Deşteaptă-te române! Apoi a urmat defilarea gărzii de onoare.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.