Cinema One Laserplex, restaurante noi și primul hub comunitar din oraș se deschid astăzi în Aushopping Satu Mare

Centrul Comercial Aushopping Satu Mare își extinde oferta comercială și inaugurează astăzi cinematograful Cinema One Laserplex, noua zonă de food-court și Cartier Hub, primul spațiu comunitar din Satu Mare, după ce, cu doar două luni în urmă, a adus sătmărenilor primul magazin Decathlon din nord-vestul României și magazinul de mobilă Casa Rusu. Prin lansarea noilor spații, Centrul Comercial Aushopping abordează atât latura comercială, prin extinderea numărului de magazine și spații cu funcționalități mixte, cât și una comunitară, prin atragerea și animarea comunității în jurul noilor locuri de întâlnire, evenimente și activități recreative.

Brandul românesc Cinema One Laserplex deschide cel de-al doilea cinematograf din România în Aushopping Satu Mare, după cel lansat în anul 2015 la Coresi Shopping Resort. Cu o suprafață de 2300 mp, Cinema One Laserplex din Aushopping Satu Mare dispune de 5 săli de proiecție cu dotări ultra moderne, peste 1000 de locuri și tehnologie de ultimă generație.

LASER RGB este tehnologia revoluționară pe care Cinema One Laserplex a implementat-o la cinematograful din Aushopping Satu Mare, prin intermediul căreia sunt reproduse cele mai strălucitoare imagini cinematografice. Pentru un confort sporit și o experiență cât mai plăcută în timpul vizionării filmelor, toate sălile sunt dotate cu scaune confortabile înclinabile. În plus, Cinema One Laserplex oferă facilități în exclusivitate pentru sătmăreni. Astfel, prin intermediul aplicației mobile Cinema One, al sistemelor self-service instalate în cinematograf și website, clienții beneficiază de un sistem intuitiv de rezervare, iar cardul de fidelitate Cinema One transformă punctele de fidelitate în produse.

Adrian Tureanu, Center Manager Centrul Comercial Aushopping Satu Mare: ”Încă din 2016, de când am început procesul de remodelare a proiectului din Satu Mare, ne-am propus să creăm aici spații pline de viață care să integreze facilități și servicii mixte pentru a răspunde cât mai bine nevoilor comunității sătmărene. Suntem bucuroși că tot ceea ce ne-am planificat pentru Aushopping prinde viață atât de frumos și ne onorează să avem alături de noi partenerii potriviți.”

Adina Farcaș, Marketing Manager Cinema One Laserplex: “Ne bucurăm că am ajuns la Satu Mare într-o comunitate atât de implicată. Suntem mândri să le oferim sătmărenilor cea mai bună experiență la cinematograf prin tehnologia inovatoare și prin transformarea spațiului de cinema într-un loc în care comunitatea prinde viață. La Cinema One Laserplex sătmărenii se vor bucura de o experiență diferită de cinema prin proiecțiile speciale de concerte, spectacole de balet sau operă.”

Odată cu inaugurarea cinematografului, Aushopping Satu Mare deschide și noua zonă de food court, precum și Cartier Hub, primul spațiu comunitar din oraș, ca parte a inițiativei Ceetrus România de animare a centrelor comerciale. Cartier Hub din Satu Mare este primul concept de hub comunitar deschis într-un food-court și are scopul de a funcționa ca un loc de socializare, educație, creativitate, colaborare și antreprenoriat pentru comunitatea sătmăreană.

În plus, restaurantul Spartan, alături de Famous Cafe și punctul gastro Auchan aduc noutate în zona de food-court din Aushopping Satu Mare, unde, în curand se va deschide și restaurantul chinezesc Full Day.

Cu spațiile nou lansate, Aushopping Satu ajunge la o suprafață închiriabilă de 25.000 mp2, în urma unei investiții totale de 11.5 milioane de euro.

Cu ocazia lansării cinematografului și a noilor spații recreative și comunitare din Aushopping Satu Mare, centrul comercial a pregătit pentru sătmăreni trei zile de evenimente culturale și artistice. Până duminică, inclusiv, fiecare vizită în centrul comercial va fi răsplătită cu zeci de activități pentru toate vârstele, premii, delicii culinare și multă distracție.

Toate detaliile despre evenimentele organizate de Aushopping Satu Mare sunt disponibile pe  pagina de facebook www.facebook.com/AushoppingSatuMare și website-ul https://aushopping.ro/aushopping-satu-mare.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.