Caravana lui Moș Nicolae

Elevii din cinci comune ale județului Satu Mare vor fi vizitați în această iarnă de Moș Nicolae și actorii Trupei „Mihai Raicu” a Teatrului de Nord, care le vor duce în dar un spectacol interactiv de teatru, jocuri, povești, întâlniri cu personaje cunoscute din basmele românești și universale și, bineînțeles, cadouri.

Proiectul „Caravana lui Moș Nicolae” se va derula în perioada 2-6 decembrie 2019 și își propune să faciliteze accesulla cultură al copiilor din mediul rural și să le stimuleze apetitul pentru artă, lectură, cunoaștere. Spectacolul propus de actorii teatrului și Ovidiu Caița, regizor și directorul artistic al Trupei „Mihai Raicu”, la care elevii vor avea acces gratuit, e o combinație de joacă, socializare, învățare și creativitate.

Timp de cinci zile, actorii Crina Andriucă, Alexandra Odoroagă, Carmen Frățilă, Dana Moisuc, Lucia Maria Racșan, Adriana Vaida, Cristian But, Stelian Roșian și Sorin Oros vor vizita școlile din comunele Terebești, Săuca, Bârsău, Tarna Mare și Andrid, pentru a se întâlni și juca cu copiii lipsiți de un contact direct și constant cu fenomenul cultural. 

„Caravana lui Moș Nicolae” este organizată de Teatrul de Nord Satu Mare, Trupa „Mihai Raicu” și Inspectoratul Școlar Județean Satu Mare în parteneriat cu Primăriile comunelor Terebești, Săuca, Bârsău, Tarna Mare și Andrid.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.