Deputatul Ioana Bran, întâlniri cu membri ai Departamentului de Stat al SUA la Washington (galerie foto)

Ioana Bran, deputat PSD de Satu Mare, participă la întâlniri cu membri ai Departamentului de Stat american în cadrul unui program anticorupție al Institutului Republican Internațional (IRI) din SUA, în Washington DC și Indianapolis.

Deputatul Ioana Bran a oferit câteva amănunte despre desfășurarea acestor întâlniri:

“Particip în aceste zile la un program al Institutului Republican Internațional (IRI) din SUA, în Washington DC și Indianapolis. Programul are ca tematică lupta anticorupție.

IRI este o organizație cu tradiție în SUA (și nu numai), este promotor al valorilor democratice și aduce politicienii mai aproape de cei pe care îi servesc.

Am fost invitată, împreună cu un coleg parlamentar din USR și mai mulți parlamentari din Serbia, Albania și Macedonia, la un curs de anticorupție legislativă. În primele zile am vorbit despre rolul organizațiilor neguvernamentale în lupta împotriva corupției și despre riposta parlamentară în fața amenințării corupției.

Am avut lectori prestigioși și mai multe întâlniri cu membri ai Departamentului de Stat, congresmeni și reprezentanți ai autorităților implicate în lupta împotriva infracțiunilor economice.”

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.