Gest incalificabil comis din motive rasiale. O învățătoare a atacat cu spray lacrimogen doi copii

O învățătoare din județul Satu Mare nu a găsit altă metodă didactică de disciplinare a unor elevi din clasele primare decât utilizarea unui spray iritant-lacrimogen asupra lor. Copiii au fost duși la spital rapid dar, din fericire – conform declarației unuia dintre părinți –  gestul iresponsabil al învățătoarei nu le-a provocat nimic grav din punct de vedere fizic, doar o puternică iritare a ochilor acestora. În schimb, mult mai grave sunt urmările psihic-emoționale.

Conform părinților copiilor, gestul învățătoarei ar fi avut la origine și un imbold rasial – copiii gazați sunt de etnie romă -, aceasta având adesea un comportament agresiv-disprețuitor la adresa micilor elevi romi.

Practic, ieri, la ora 11.00, polițiștii Secției Poliție Rurală Tășnad au fost sesizați despre faptul că, la o școală gimnazială din Santău, o învățătoare ar fi pulverizat cu spray iritant-lacrimogen doi copii de 6, respectiv 7 ani, pe motiv că „au deranjat cursul orei”.


Învățătoarea a fost reținută pentru 24 de ore de polițiștii sătmăreni.
Potrivit celor transmise de purtătorul de cuvânt al IPJ Satu Mare, agentul de poliție Paula Gabor, în cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de rele tratamente aplicate minorului și purtare abuziva, dosar instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Carei.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.