Primarul Kereskényi Gábor a semnat ieri contractele de finanțare din fonduri europene pentru lucrările de reabilitare termică a două blocuri din municipiul Satu Mare. Este vorba de blocurile de pe Drum Carei C6-C8 și Piața 25 Octombrie 10-12. Investiţia este de 4,55 milioane lei, din care contribuția Primăriei Satu Mare și a Asociațiilor de proprietari este de 1.884.563,64 lei. Investițiile sunt finanțate prin Programul Operațional Regional 2014-2020.
