,,22 Mai – Ziua Mondială a Biodiversității”, a fost sărbătorită la Carei prin două activități de mediu inedite care s-au desfăşurat la Liceul Tehnologic ”Simion Bărnuțiu,, respectiv Castelul ”Károlyi.
Prima activitate, inițiată de liceu în parteneriat cu APM Satu Mare s-a materializat prin două concursuri:”Cel mai bun agricultor ecology” şi ,,Cel mai bun referat realizat”, ambele având ca temă ,,Iarba pârloagelor-factor de risc pentru mediu şi sănătate”. Un număr de 31 de elevi de la Liceul Teologic ”Hám János,, din Satu Mare, Liceul Tehnologic ”Petru Cupcea,, din Supur, Şcoala Gimnazială Andrid precum şi Liceele ”Iuliu Maniu,, şi ”Simion Bărnuțiu,, din Carei au dovedit prin calitatea lucrărilor realizate vastele cunoştințe dobândite, cu ocazia campaniilor desfăşurate, legate de planta invazivă ”iarba pârlogelor,, şi continua preocupare pentru combaterea acestei plante, respectiv dorința pentru a deveni un agricultor cu un înalt spirit ecologic, aspecte apreciate de oficialitățile prezente la activitate: în persoana lui Radu Roca – vicepreşedinte ANPM şi Elisabeta Békéssy – director APM Satu Mare.
La festivitatea de premiere eleva Juhász Andrea a recitat propria poezie compusă în contextul tematicii evenimentului.
A doua activitate găzduită de Castelul ”Károlyi,, a fost seminarul inițiat de APM Satu Mare în parteneriat cu Sand Hill Petroleum România SRL care a avut ca scop cunoaşterea de către participanți a biodiverstății specifice zonei Careiului prezentată de d-na Cristina Lincar- consilier APM respectiv a bogățiilor subsolului şi a modului de valorificare a acestora în beneficiul mediului prezentat de reprezentanții firmei printr-un material deosebit de interesant realizat în power point, care a acaparat atenția auditoriului şi care va fi diseminat în perioada următoare la nivelul celor 9 şcoli din Carei şi din localitățile limitrofe care au fost reprezentante de elevi şi profesori la seminar.
A fost o zi minunată în care tinerii, coordonați de către cadre didactice dedicate profesiei, au demonstrat din nou că doresc şi sunt capabili să aducă o plus-valoare mediului.
sursa: comunicat de presă APM Satu Mare