Investitiile continua. LIDL deschide un magazin in Carei

Lidl continuă investițiile în România prin inaugurarea a două magazine în Calafat, jud. Dolj şi Carei, jud. Satu Mare, pe data de 21 februarie. Noua unitate din Carei, prima din oraș, este situată pe sr. Mihai Viteazul, n. 36 – 40, ar cea din Calafat pe Bulevardul de Centură, Nr. 1. Odată cu inaugurarea fiecărei unități, se vor crea aproximativ 20 de noi locuri de muncă.

Procesul de execuție a noilor magazinese află în linie cu strategia de sustenabilitate care face parte din modelul de business Lidl, prin folosirea unor tehnologii avansate din domeniul construcțiilor și în conformitate cu normele de protecție a mediului. Astfel, în continuarea demersurilor de dezvoltare durabilă asumate de companie, Lidl adoptă o serie de soluții și tehnologii moderne, care asigură standardele înalte de eficiență energetică. De exemplu, atât în magazinul din Calafat, cât şi în cel din Carei,sunt instalate sisteme de iluminat cu LED, cu senzor de prezență și sisteme de recuperare a căldurii, integrate în instalațiile de ventilație.

Fiecare magazin are o suprafață de vânzare de peste 1.300 m², unitatea din Calafat dispunând de aproximativ 130 de locuri de parcare, iar cea din Carei de 120. Orarul de funcționare pentru magazinul din Carei va fi de luni până sâmbătă, între 7:30 și 22:00, iar duminică între 08:00 și 20:00, iar pentru unitatea din Calafat, de luni până sâmbătă, între 8:00 și 21:00, iar duminică între 8:00 și 19:00.

Deschiderea noilor magazine îi așteaptă pe clienți cu promoții și acțiuni speciale. În ziua inaugurării vor fi reduceri de peste 20% la articole nealimentare, dar și la cele alimentare, precum mezeluri, lactate, dulciuri și altele.

Inaugurarea unităților din Calafat şi Carei continuă strategia companiei de a oferi zilnic românilor, în zone din imediata lor proximitate, produse de calitate la cel mai bun preț, într-o largă varietate de sortimente. Lidl promovează cu consecvență colaborarea cu producătorii locali, multe dintre mărcile de calitate comercializate în rețeafiind produse în România.

Lidl, parte a grupului Schwarz, cu sediul central în Neckarsulm, este una dintre companiile de top de pe piața de retail alimentar din Europa. Lidl este prezent în 30 de țări din întreaga lume și în prezent operează aproximativ 10.500 de magazine și peste 150 de centre logistice în 29 de țări la nivel mondial.

În prezent, Lidl are aproximativ 260.000 de angajați, dintre care peste 5.500 în România, unde retailer-ul german are deschise peste 220 de magazine și 4 centre logistice. Dinamismul din activitățile de zi cu zi, rezultatele durabile și corectitudinea în cooperarea profesională construiesc mediul de lucru pentru Lidl ca angajator, peste tot pe Glob.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.