Consiliul National al elevilor acuza: Autoritati judetene incompetente. Satu Mare, pe lista acestora

Consiliul Național al Elevilor atrage atenția asupra incompetenței unora dintre autoritățile județene în contextul implementării programului „Laptele și cornul” și condamnă ferm greva transportatorilor din data de 11 octombrie, anul curent. Printre judetele vizate este si Satu Mare. 

Deși consiliile județene au sarcina de a contracta firme pentru asigurarea derulării programului „Laptele și cornul”, ce face parte din pachetul de măsuri pentru reducerea abandonului școlar care, la momentul actual, este de aproape 19%, unele autorități județene tergiversează procesul prin care produsele alimentare ajung la elevii din mediile dezavantajate și din anumite categorii socio-economice. Astfel, ținta europeană de a reduce abandonul școlar la sub 10% până în anul 2020 este din ce în ce mai departe de realitatea românească.

“Dintre autoritățile județene incompetente, le enumerăm pe cele din: Constanța, Covasna, Dolj, Mehedinți, Neamț, Sălaj, Satu Mare, Teleorman și Vâlcea. Pentru ca nepăsarea acestora să fie amplificată, din informațiile pe care le deținem, în unele zone distribuția va începe abia după 10 ianuarie 2019, la 4 luni după deschiderea școlilor”, spun reprezentantii elevilor.

Totuși, acesta nu e singurul aspect care poate împiedica accesul la educație. Consiliul Național al Elevilor se declară dezamăgit de greva transportatorilor din data de 11 octombrie, având în vedere numărul ridicat de elevi care sunt nevoiți să facă naveta zilnic, între domiciliu și unitatea de învățământ. Punem sub semnul întrebării legitimitatea intereselor din spatele acestei acțiuni și solicităm patronatelor din domeniu să ia în calcul interesul suprem al beneficiarilor primari ai educației. Cel puțin câteva sute de elevi nu au participat în ziua de joi la cursurile școlare, din cauza incertitudinii privind circularea mijloacelor de transport în comun.

„Este penibil cum elevilor le sunt puse piedici chiar de către cei care ar trebui să le faciliteze accesul la educație. Atragem atenția asupra faptului că unele consilii județene sunt foarte consecvente în a întârzia cu atribuirea contractelor pentru programul <>, unele dintre acestea reușind să repete performanța de a tărăgăna distribuirea alimentelor câteva luni de la începutul anului școlar” spune Petru Apostoaia, președintele Consiliului Național al Elevilor.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.