Femeie de afaceri din Bihor, trimisa in judecata. Avea contracte si in judetul Satu Mare

Administratoarea unei firme din Bihor, acuzata declaraţii false, a fost trimisa in judecata de catre procurorii DNA. Firma bihoreana avea contracte si in judetul Satu Mare.  

Este vorba despre Nicoleta Gabriela Alexan, administrator al SC Săgeata Prod SRL din Suplacu de Barcău, societate care în ultimii ani a beneficiat de numeroase contracte publice, atât în Bihor, cât şi în judeţul Satu Mare.

Potrivit procurorilor, pe 2 decembrie 2014, în contextul derulării unui proiect finanțat din fonduri nerambursabile, „Amenajare drumuri de exploatare agricolă”, Alexan a depus în cadrul procedurii de achiziție o ofertă la care a ataşat mai multe documente false, printre care şi o scrisoare bancară ce atesta că societatea dispune de lichidităţi, informaţie nereală.

„Aceste demersuri nu au avut rezultatul scontat, respectiv câștigarea licitației de către societatea administrată de inculpată, întrucât în urma verificărilor efectuate de comisia de evaluare a ofertei s-a constatat caracterul fals al documentelor mai sus precizate”, se arată în comunicatul DNA.

Ca urmare, funcţionarii Primăriei Spinuş au denunţat-o pe administratoare la Parchet, dosarul fiind declinat ulterior la DNA Oradea, unde procurorii au dispus, acum, trimiterea în judecată a femeii.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.