Atentie soferi! Sanctiuni pe baza filmuletelor ajunse la Politie

Un poliţist din judeţul Constanţa a propus ca şoferii care încalcă legea să poată fi sancţionaţi chiar dacă au fost surprinşi de alte camere de luat vederi faţă de cele omologate ale oamenilor legii. 

Nu de puţine ori s-a întâmplat ca participanţii la trafic să fie surprinşi încălcând diverse norme rutiere. Deşi existau înregistrări făcute de alţi conducători auto, de puţine ori oamenii legii au luat decizia de a-i sancţiona pe şoferi doar în baza unor înregistrări apărute în spaţiul public.

Astfel, conducătorii auto care au încălcat legea pot scăpa basma curată, în prezent, indiferent dacă abaterile acestora au fost înregistrate video sau nu.

„Este de notorietate că cele mai multe contravenţii sunt făcute de conducătorii auto, iar eu ca poliţist nu pot lua măsuri, în baza legislaţiei actuale, dacă nu există înregistrări cu un aparat omogolat al Poliţiei Române. Din câte ştiu, în alte ţări, precum Marea Britanie, există un site al poliţiei unde conducătorii auto încarcă astfel de filmări şi în peste 90% din cazuri se aplică sancţiuni”, a declarat, pentru „Cuget Liber”, agent şef adjunct Dan Georgescu, membru al Sindicatului Naţional al Poliţiştilor din România.

Actualele prevederi împiedică aplicarea de sancțiuni de către polițiștii rutieri atunci când abaterile sunt surprinse de alți participanți la trafic cu propriile camere de bord. Este vorba de depăşirile peste linia continuă, depăşirea coloanelor, neacordarea de prioritate etc.

„La art. 109, se introduce alineatul 2, ind.1: Constatarea contravențiilor, cu excepția celor care sancționează depășirea vitezei legale, se poate face și cu ajutorul mijloacelor tehnice ale participanților la trafic, chiar dacă nu sunt certificate și omologate, dacă cu ajutorul acestora se pot determina cu precizie locul, data și ora comiterii contravenției, precum și vizionarea cu claritate a plăcuțelor cu nr. de înmatriculare, marca, modelul și culoarea vehiculului care face obiectul contravenției”, mai afirmă Dan Georgescu despre cum ar arăta completarea articolului din Codul Rutier.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.