Comisarul european pentru educație, cultură, tineret și sport, primit de ministrul Ioana Bran

Cu ocazia vizitei în România a lui Tibor Navracsics, Comisarul european pentru educație, cultură, tineret și sport, ministrul Ioana Bran, împreună cu Valentin Popa, ministrul Educației Naționale și George Ivașcu, ministrul Culturii și Identității Naționale au avut o întrevedere reusita.

Principalele subiecte acoperite s-au referit la pregătirile ce se fac pentru Președinția Consiliului Uniunii Europene, pe care România o va deține în prima jumătate a anului 2019 și temele de interes pentru țara noastră în acest context, precum și recent lansata propunere de regulament a programului Erasmus. Referitor la acesta din urmă, ministrul Ioana Bran a subliniat importanța ca finanțările din domeniul sport oferite prin viitorul Erasmus să aibă în vedere și distribuția echilibrată din punct de vedere geografic în interiorul Uniunii Europene.

”Suntem onorați de vizita domnului Comisar și alături de colegii mei din Guvern l-am asigurat pe acesta că România este pregătită să preia Președinția Consiliului Uniunii Europene și că va fi un partener de încredere pentru instituțiile europene și celelalte State Membre”, a declarat Ministrul Ioana Bran.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.