Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Someș” al judeţului Satu Mare organizează în data de 18 octombrie, începând cu ora 11.00, în Sala Mare de ședințe a Consiliului Județean, o întâlnire pentru a clarifica contextul în care sunt solicitate avizele şi autorizaţiile de securitate la incendiu și a obligațiilor ce revin tuturor factorilor implicați în acest proces.
La acestă activitate sunt invitaţi să participe reprezentanţii autorităţilor publice locale (toate unitățile administrativ-teritoriale din judeţul Satu Mare), proiectanţii, reprezentanţii societăţilor comerciale care deţin construcţii şi funcţionează fără autorizaţie de securitate la incendiu, etc.
În cadrul întâlnirii se vor aborda următoarele subiecte:
– cadrul legislativ european prin care se stabilesc cerinţele fundamentale aplicabile construcţiilor, cu accent pe cerinţa „securitate la incendiu”;
– cadrul legislativ naţional privind calitatea în construcţii şi autorizarea executării lucrărilor de construcţii;
– categoriile de construcţii şi amenajări pentru care trebuie obţinute avizul şi autorizaţia de securitate la incendiu;
– prezentarea modului de obţinere a avizului de securitate la incendiu;
– obligaţia de obţinere a autorizaţiei de securitate la incendiu şi sancțiunile aplicabile pentru funcţionarea fără acest act de autoritate;
– obligaţiile proiectanţilor, verificatorilor de proiecte şi ale beneficiariilor / investitorilor, statuate atât în legislaţia specifică apărării împotriva incendiilor cât şi în legislaţia specifică domeniului construcţii.