Comunitatea romano-catolică de limba română din Satu Mare a sărbătorit duminică, 19 februarie, 25 de ani de existenţă la Satu Mare. Sfântă liturghie a fost oficiată de episcopul Eugen Schönberger.
În luna februarie a anului 1992 s-a format comunitatea romano-catolică vorbitoare de limba română din municipiul Satu Mare, şi au ţinut prima sfântă liturghie în limba română. Sfertul de secol era prilej de sărbătoare, care a adunat duminică, enoriaşii din municipiu, dar şi pelerini din mai multe oraşe şi sate ale diecezei.
Evenimentul din 19 februarie a fost precedată de o perioadă, de patru zile, de pregătire, timp în care, foştii parohi ai comunităţii au ţinut câte o liturghie. Tot aşa, integrându-se în şirul programelor de pregătire, sâmbătă (18 februarie) seara corul „Adoremus” a bisericii – acompaniat de Balaskó Balázs la pian, respectiv soprana Fátyol Lujza şi tenorul Marius Boroş – a susţinut un concert de succes.
Mari au fost emoţiile aşadar, când s-a ajuns la punctul culminant, sfânta liturghie de duminică, oficiată de episcopul Eugen Schönberger.
La sfârşitul sfintei liturghii, credincioşilor li s-a adresat şi prim curatorul comunităţii, Mircea Teodoru.
„Aniversăm şi 5 ani de la resfinţirea bisericii noastre în urma unui proiect unic şi ambiţios de restaurare completă din fonduri europene. Nu dorim să facem din Calvaria doar o mică bijuterie de arhitectură, ci şi un simbol, o proiecţie la scară redusă a realităţilor din dieceza noastră, unde Evanghelia este vestită în trei limbi: română, maghiară şi germană”, a spus Mircea Teodoru.
La ieşirea din biserică, copiii erau întâmpinaţi cu baloane colorate.