Accident cu doi răniți provocat de un șofer mort de beat

Sâmbătă, 31 decembrie, în jurul orei 01.45, un tânăr de 20 de ani din Supur, aflat la volanul unui autoturism pe drumul care face legătura între Ardud și Mădăras, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a ieșit în afara părții carosabile. Șoferul se afla sub influența băuturiloor alcoolice.

În urma evenimentului rutier, pe lângă șofer, a mai fost rănit ușor și pasagerul din dreapta, un minor de 17 ani din localitatea Giorocuta.

Cel de la volan a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat, astfel că în cauză a fost întocmit un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.