Sistem informatic modern la Ambulanță

Ambulanta

Începând din 1 septembrie, la Serviciul Județean de Ambulanță (SJA) Satu Mare va fi implementat un nou sistem de gestionare a situațiilor de urgență, aplicație funcțională în mai multe țări europene. Odată cu implementarea acestei aplicații, sistemul de urgență din România se va alinia standardelor din Uniunea Europeană.

„Acest lucru presupune primirea fișei de solicitare la caz în sistem electronic, pe un terminal mobil de tipul tabletei. Cel puțin în prima lună se va lucra atât pe suport informatic cât și pe suport de hârtie. Acest lucru presupune ca în timp real echipajul să consemneze momentele importante din timpul intervenției. Este vorba despre ora de sosire la adresă, ora sosirii la caz, ora plecării de la caz, ora finalizării intervenției precum și disponibilitatea echipajului pentru preluarea unui caz nou. Predarae fișei de caz la UPU se va face tot în format electronic, pe un sistem informatic compatibil cu tabletele de pe fiecare ambulață”, spune purtătorul de cuvânt al Serviciului Județean de Ambulanță (SJA) Satu Mare, dr. Lucian Tarța.

Potrivit conducerii SJA Satu Mare, noul sistem va crește promptitudinea echipajelor de intervenție și va îmbunătăți calitatea actului medical.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.