Decizii dure azi la clubul de fotbal Olimpia Satu Mare. Întrunit în această seară într-o ședință fulger, Consiliul de Administrație al FC Olimpia 2010 Satu Mare a decis următoarele:
1. A luat act de demisia scrisă a președintelui CA, Ionică Câmpean. Acesta și-a depus mandatul în urma ratării obiectivului impus în iarnă, o clasare între primele șase locuri din serie.
2. În funcția de președinte al CA a fost ales Pataki Zoltan, iar în cea de vicepreședinte Horvath Alexandru.
3. S-a decis diminuarea începând cu luna aprilie , cu 25%, a salariilor jucătorilor în urma rezultatelor slabe obținute în acest an. Diferențele de bani vor putea fi recuperate dacă echipa se va salva de la retrogradare.
4. S-a trasat ca nou obiectiv conducerii executive a clubului: SALVAREA DE LA RETROGRADARE.