Urmărit internațional, reținut la Petea

retinut

Poliţiştii de frontieră sătmăreni din cadrul PTF Petea au reținut un cetăţean român pe numele căruia era eliberat un mandat european de arestare pentru săvârşirea de infracţiuni contra persoanei.

Joi, 24 martie, în jurul orei 19.00, la vama Petea s-a prezentat pentru a intra în ţară cetățeanul român Vitalie M., în vârstă de 35 de ani, domiciliat pe raza județului Iași.

Cu ocazia formalităţilor pentru intrarea în România, poliţiştii de frontieră au constatat că pe numele bărbatului era emis un mandat european de arestare de către autorităţile din Portugalia. Bărbatul avea de executat doi ani închisoare pentru săvârşirea de infracţiuni contra persoanei.

Vitalie M. a fost predat de poliţiştii de frontieră unui echipaj din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale al IPJ Satu Mare, în vederea luării măsurilor legale.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.